Cele patru legaminte ale succesului - intelepciune tolteca


Autor: Ras Patrice
Anul publicării: 2014
Editura: Lider
Număr de pagini: 140

Cele patru legaminte ale succesului - intelepciune tolteca se află pe stoc şi se poate comanda la preţul de 6.00 lei. Comandă Cele patru legaminte ale succesului - intelepciune tolteca şi ajunge la tine în minim o zi şi în maxim 4 zile. Plata se va efectua la primirea coletului.

Detalii despre produs
Din cartea Cele 4 Legaminte ale Succesului:
“ Introducere
Eşti familiar cu înţelepciunea toltecă ancestrală?
Această civilizaţie, cunoscută prea puţin şi uneori greşit,
a fost studiată, ascultată, respectată şi uneori aplicată în
Occident. Particularitatea cea mai fascinantă a acestei
înţelepciuni este abordarea nondualistică, în timp ce
gândirea noastră, a occidentalilor, este total dualistă: bine
şi rău, adevărat şi fals, divin şi păgân etc. Acest dualism
este întărit în minţile noastre de peste două mii de ani de
preoţii în robe negre (creştini) sau de oamenii în halate
albe (savanţi).
Dar cu ce scop? Creştinismul, această religie a iubirii,
a dat naştere Inchiziţiei, corupţiei, compromisului (cu
puterea), fără a mai vorbi despre scandalurile legate de
sexualitate (prostituţie, homosexualitate, pedofilie).
Nici ştiinţa nu este lipsită de erori: dascălul său
Auguste Comte (un nebun devenit filosof) este la
originea mitului Progresului, care ar trebui să ne rezolve
toate problemele. Or ce am constatat noi? Raţionalismul
nu a adus nici pace, nici egalitate, nici libertate şi chiar şi
mai puţin fraternitatea atât de aşteptată. În loc de toate
acestea, Occidentul raţional a impus lumii întregi
propriul model: ştiinţă, tehnică, liberalism şi democraţie.
Rezultatul: suprapopulare, mizerie, război, exploatare,
poluare, distrugerea planetei şi uniformizare.“

Cartea este in folia originala.

Vrei să întrebi ceva referitor la produse sau te putem ajuta să plasezi o comandă?
Sună-ne la unul din numerele:
0767 84 26 34, 0746 66 44 08
Program: L-V 08:30 - 16:30
Trimite-ne un e-mail
Program: L-V 08:30 - 16:30